Art. 2 Regulamentul (CE) 261/2004 – drepturile pasagerilor aerieni
Definiții
În înțelesul prezentului regulament:
(a) „operator de transport aerian” înseamnă o întreprindere de transport aerian titulară a unei licențe de funcționare valabilă;
(b) „operator efectiv de transport aerian” înseamnă un operator de transport aerian care execută sau intenționează să execute un zbor în temeiul unui contract cu un pasager sau în numele unei alte persoane, juridice sau fizice, care a încheiat un contract cu pasagerul respectiv;
(c) „operator de transport comunitar” înseamnă un operator de transport aerian titular a unei licențe de funcționare valabilă acordată de un stat membru, în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul (CEE) nr. 2407/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind autorizarea operatorilor de transport aerian ();
(d) „tour operator” înseamnă cu excepția operatorilor de transport aerian, un organizator în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite turistice ();
(e) „pachet” înseamnă serviciile definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva 90/314/CEE;
(f) „bilet” înseamnă un document valabil care dă dreptul la transport, sau echivalentul acestuia sub o altă formă, inclusiv sub formă electronică, emis sau autorizat de către operatorul de transport aerian sau de agentul autorizat al acestuia;
(g) „rezervare” înseamnă că pasagerul posedă un bilet sau un alt document doveditor, care indică faptul că rezervarea a fost acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian sau de tour operator;
(h) „destinație finală” înseamnă destinația de pe biletul prezentat la ghișeul de înregistrare a pasagerilor sau, în cazul zborurilor cu legătură directă, destinația ultimului zbor; nu se iau în considerare zborurile de legătură alternative disponibile, în cazul în care se respectă ora de sosire prevăzută inițial;
(i) „persoană cu mobilitate redusă” înseamnă orice persoană a cărei mobilitate este redusă, atunci când utilizează mijloacele de transport, datorită unei deficiențe fizice (senzorială sau locomotoare, permanentă sau temporară), diminuării capacității intelectuale, vârstei sau oricărei alte deficiențe și a cărei stare necesită o atenție specială și adaptarea la nevoile persoanei respective a serviciilor puse la dispoziția tuturor pasagerilor;
(j) „refuz la îmbarcare” înseamnă refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s-au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2), cu excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de siguranță sau securitate sau documente de călătorie necorespunzătoare;
(k) „voluntar” înseamnă o persoană care se prezintă pentru îmbarcare în condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2) și este gata să cedeze la solicitarea operatorului de transport aerian rezervarea sa confirmată în schimbul unei indemnizații;
(l) „anulare” înseamnă neefectuarea unui zbor programat anterior și pentru care s-a făcut cel puțin o rezervare.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Din Regulamentul (CE) 261/2004 – drepturile pasagerilor aerieni, formă consolidată la 2004-02-11.
Text informativ, nu consultanță juridică. Acesta e un regulament european: se aplică direct în România, fără lege de transpunere, și poate fi invocat ca atare. Textul de aici e forma consolidată de pe EUR-Lex — singurul text autentic e cel publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aplicarea lui într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
EUR-Lex, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (CELEX 32004R0261). © Uniunea Europeană; reproducerea e permisă, iar singurul text autentic e cel din
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.