⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 15 Regulamentul (CE) 261/2004 – drepturile pasagerilor aerieni

Inadmisibilitatea renunțării

(1) Obligațiile față de pasageri în temeiul prezentului regulament nu pot face obiectul unei limitări sau renunțări, în special printr-o derogare sau o clauză restrictivă cuprinsă în contractul de transport. (2) În cazul în care, cu toate acestea, se aplică o atare derogare sau clauză restrictivă unui pasager, ori în cazul în care pasagerul nu este corect informat cu privire la drepturile sale și ca urmare acesta acceptă o compensație inferioară celei prevăzute prin prezentul regulament, pasagerul respectiv are dreptul de a iniția procedurile necesare în fața instanțelor sau organismelor competente pentru a obține o compensație suplimentară.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 14art. 16 →

Din Regulamentul (CE) 261/2004 – drepturile pasagerilor aerieni, formă consolidată la 2004-02-11.

Text informativ, nu consultanță juridică. Acesta e un regulament european: se aplică direct în România, fără lege de transpunere, și poate fi invocat ca atare. Textul de aici e forma consolidată de pe EUR-Lex — singurul text autentic e cel publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aplicarea lui într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: EUR-Lex, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (CELEX 32004R0261). © Uniunea Europeană; reproducerea e permisă, iar singurul text autentic e cel din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.