Art. 16 OUG 34/2014 – drepturile consumatorilor
Capitolul III Informații destinate consumatorilor și dreptul de retragere din contractele la distanță și cele în afara spațiilor comerciale
a) contractele de servicii, după prestarea integrală a serviciilor și, în cazul în care contractul dă naștere unei obligații de plată pentru consumator, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului de către profesionist;
b) furnizarea de bunuri sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care profesionistul nu le poate controla și care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
c) furnizarea de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
d) furnizarea de bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e) furnizarea de bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;
f) furnizarea de bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g) furnizarea de băuturi alcoolice al căror preț a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile și a căror valoare reală depinde de fluctuațiile de pe piață pe care profesionistul nu le poate controla;
h) contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparație sau de întreținere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte bunuri decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreținere sau de reparație, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;
i) furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j) furnizarea de ziare, periodice și reviste, cu excepția contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicații;
k) contractele încheiate în cadrul unei licitații;
l) prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidențial, transport de mărfuri, închiriere de mașini, catering sau serviciile privind activitățile de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;
(i) consumatorul și-a dat acordul prealabil expres pentru începerea executării în cursul perioadei de retragere;
(ii) consumatorul a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere în consecință;
(iii) profesionistul a furnizat confirmarea încheierii contractului, în conformitate cu art. 7 alin. (2) sau cu art. 8 alin. (7).
m) contractele de furnizare de conținut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă executarea a început și, în cazul în care contractul dă naștere unei obligații de plată pentru consumator, în condițiile în care:
(1) Exceptări de la dreptul de retragere Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15 în ceea ce privește contractele la distanță și contractele în afara spațiilor comerciale următoarele:
(2) Prevederile lit. a)-c) și e) de la alin. (1) nu se aplică contractelor încheiate în contextul vizitelor nesolicitate efectuate de un profesionist la domiciliul unui consumator sau al deplasărilor organizate de un profesionist cu scopul sau efectul de a promova sau a vinde bunuri consumatorilor, în scopul protejării intereselor legitime ale consumatorilor în ceea ce privește practicile comerciale sau de vânzare agresive sau înșelătoare.
(3) În cazul contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator, atunci când consumatorul a solicitat în mod expres o vizită din partea profesionistului în scopul efectuării de reparații, consumatorul pierde dreptul de retragere după ce serviciul a fost executat integral, dacă executarea a început cu consimțământul prealabil expres al consumatorului.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 28-05-2022, Litera a) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 22, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 06 mai 2022
- la 28-05-2022, Litera m) din Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 22, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 06 mai 2022
- la 28-05-2022, Articolul 16 , Capitolul III a fost completat de Punctul 23, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 06 mai 2022
- la 28-05-2022, Articolul 16 , Capitolul III a fost completat de Punctul 23, Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 06 mai 2022
Din OUG 34/2014 – drepturile consumatorilor, formă consolidată la 2026-03-27.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).