⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 97 OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice

Capitolul VII Răspunderea contravențională
(1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare; c) anularea permisului de conducere eliberat de autoritățile române; d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. e) interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină. f) relocarea vehiculelor staționate regulamentar; g) imobilizarea vehiculului. (2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. (3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (6^2), (6^4), (8^4) sau (8^6), art. 22^3 alin. (4), art. 38 alin. (5) și art. 113 alin. (1^4). (5) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritățile române se dispune de către poliția rutieră pe a cărei rază de competență s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) și (2). (5^1) Interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României în cazul titularului unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină se dispune de către poliția rutieră pe a cărei rază de competență s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) lit. a), b) sau d) (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 96art. 98 →

Din OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice, formă consolidată la 2026-08-25.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).