Art. 33 OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice
Capitolul IV Semnalizarea rutieră
(1) Semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv și se efectuează numai cu avizul poliției rutiere.
(2) Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoțită pe timpul nopții de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă și se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliției rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranță a tuturor participanților la trafic, conform reglementărilor în vigoare.
(3) Semnalizarea și amenajările rutiere se definesc și se realizează în conformitate cu standardele și reglementările tehnice specifice în vigoare.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 16-05-2016, Alin. (2) al art. 33 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 93 din 11 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.
- la 22-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 33 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din LEGEA nr. 51 din 18 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 19 martie 2024
Din OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice, formă consolidată la 2026-08-25.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).