Art. 24 OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice
Capitolul III Conducătorii de vehicule · Secţiunea a 2-a Permisul de conducere
(1) Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 23^1 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), candidații care solicită obținerea categoriilor Tr, Tr1, Tb sau Tv, precum și candidații cu dizabilități fizice pot fi examinați de autoritatea competentă pe raza căreia se află școala de conducători auto autorizată unde aceștia au absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică.
(1^2) Persoanele care au obținut permisul de conducere pentru categoria A1 și solicită obținerea categoriei A2 sau A sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete din categoria A1 în cazul solicitării obținerii categoriei A2, respectiv cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete din categoria A2 în cazul solicitării obținerii categoriei A. Celelalte condiții prevăzute în prezenta ordonanță de urgență rămân aplicabile.
(1^3) Persoanele care dețin permisul de conducere pentru categoria B la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2025 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și fac dovada absolvirii cursurilor teoretice și practice pentru categoria A și solicită obținerea categoriei A sau A2 sunt exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesare promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.
(2) Forma și conținutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) În localitățile în care autoritatea competentă autorizează desfășurarea cursurilor de pregătire și susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, și în limba minorității naționale respective.
(4) În cazul cetățenilor străini și al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene care își stabilesc domiciliul ori reședința în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulație internațională.
a) 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb și Tv*);
b) 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1.
(5) Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea:
(5^1) În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori al modificării oricăror date înscrise în acesta, autoritățile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăși valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
(5^2) Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează numai după efectuarea examinării medicale prevăzute la art. 22.
(5^3) În cazurile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2), eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susținerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23^1 alin. (2) ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puțin 6 luni și care dețin permis de conducere eliberat de autoritățile competente române, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5^4) La cererea titularului permisului de conducere, autoritatea competentă eliberează, pentru situațiile prevăzute la alin. (5^1) și (5^2), o dovadă înlocuitoare a acestuia, valabilă până la emiterea permisului de conducere, dar nu mai mult de 30 de zile.
(6) Persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (1), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, precum și persoana al cărei permis de conducere a fost anulat în condițiile art. 114 alin. (1) lit. a)-d) sau ale art. 115 alin. (1) au dreptul de a se prezenta la examen pentru obținerea permisului de conducere, respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situațiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
b) a trecut un an de la data grațierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a fost executată integral ori executarea acesteia a încetat în alt mod prevăzut de lege;
e) a intervenit reabilitarea.
la 02-03-2023, Alineatul (6) din Articolul 24 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 11 din 31 ianuarie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 31 ianuarie 2023
(6^1) Pentru prezentarea la examen în vederea obținerii unui nou permis de conducere, pentru categoriile avute anterior, persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (6), trebuie să facă dovada că este aptă din punct de vedere medical.
(6^2) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința pentru eliberarea unui nou permis de conducere, în condițiile ordinului ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (5^3), fără a mai susține examen și cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situație.
(6^3) În situația în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal, șeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situație.
(7) La eliberarea permisului de conducere, serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, prevăzut la art. 11 alin. (4), următoarele date în format electronic:
a) datele de identificare a titularului permisului de conducere românesc, respectiv: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, fotografia și semnătura titularului, locul și data nașterii, domiciliul sau reședința, precum și, opțional, un număr de telefon și adresa de poștă electronică ale persoanei;
b) categoriile de vehicule pentru care posedă drept de conducere;
c) codurile armonizate ale Uniunii Europene;
d) datele de identificare a permisului de conducere.
e) codurile naționale valabile doar pentru conducere pe teritoriul României.
la 02-09-2017, Articolul 24 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 14 din 18 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 23 august 2017
(8) Permisele de conducere românești care au fost preschimbate cu documente similare în statele prevăzute la art. 83 alin. (1) își pierd valabilitatea. Notificările de preschimbare transmise de statele emitente se înscriu în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări sau de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
(9) Datele prevăzute la alin. (7) se șterg după 10 ani de la data încetării valabilității permisului de conducere.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 17-03-2024, Alineatul (1), Articolul 24, Secțiunea a 2-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 48 din 13 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 14 martie 2024
- la 18-01-2024, Alineatul (1^1), Articolul 24, Sectiunea a 2-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 18 ianuarie 2024
- la 27-12-2025, Articolul 24 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 240 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1198 din 24 decembrie 2025
- la 27-12-2025, Articolul 24 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 240 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1198 din 24 decembrie 2025
- la 20-09-2006, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 20 septembrie 2006.
- la 19-01-2013, Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 203 din 9 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 12 noiembrie 2012.
Din OUG 195/2002 – circulația pe drumurile publice, formă consolidată la 2026-08-25.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).