Art. 66 Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj
Capitolul V Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă · Secţiunea a 2-a Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă
(1) Persoanele prevăzute la art. 16 lit. a), b) și d)-g), precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare profesională.
a) au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani sau 7 ani în cazul copilului cu handicap;
b) au reluat activitatea după perioada îndeplinirii serviciului militar activ;
c) au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate.
(2) Serviciile de formare profesională se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate, cu acordul angajatorului, sau la cererea angajatorului, și pentru persoanele aflate în următoarele situații:
(3) Prevederile alin. (2) se aplică în cazul în care cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activității persoanelor, o singură dată pentru fiecare situație.
(4) Persoanele private de libertate, începând cu finalul perioadei de carantină și până la ultima zi de executare a pedepsei ori a măsurii educative sau până la data la care sunt propozabile pentru liberare condiționată ori pentru înlocuirea internării cu măsura asistării zilnice, pot urma un program de formare profesională organizat de agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, cheltuielile necesare formării fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
(5) Persoanele care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite și se încadrează în muncă, potrivit legii, pot beneficia în continuare, până la finalizarea programului de formare profesională început, de serviciile de formare profesională gratuite la care aveau dreptul dacă nu s-ar fi angajat.
la 18-06-2004, Art. 66 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 11-04-2025, Alineatul (1), Articolul 66 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 45 din 7 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 8 aprilie 2025
- la 27-07-2013, Lit. a) a alin. (2) al art. 66 a fost modificată de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013.
- la 27-07-2013, Lit. b) a alin. (2) al art. 66 a fost modificată de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 250 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013.
- la 30-12-2018, Alineatul (4) din Articolul 66 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 335 din 21 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1103 din 27 decembrie 2018
- la 14-10-2008, Alin. (5) al art. 66 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 126 din 8 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 14 octombrie 2008.
Din Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj, formă consolidată la 2026-03-09.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).