⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 44 Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj

Capitolul III Sistemul asigurărilor pentru șomaj · Secţiunea a 3-a Indemnizația de șomaj
Încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: a) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni; b) la data de întâi a lunii următoare lunii în care a realizat, din activități autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare; c) la 90 de zile de la data emiterii autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare; d) la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă conform pregătirii sau nivelului studiilor; e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei; f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depășește 12 luni; g) la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate ori a pensiei anticipate parțiale sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă; h) la data plecării din țară a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni; i) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni; j) în cazul decesului beneficiarului; k) la expirarea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (2), (3) și (3^1); l) la expirarea termenelor prevăzute la art. 39 alin. (1), respectiv la art. 40 alin. (1); m) la data admiterii într-o formă de învățământ, în cazul persoanelor asimilate șomerilor, prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) și b). n) la data de la care își începe desfășurarea activității în funcții elective sau la data la care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului; o) la data angajării, conform legii, pe bază de contract, în situația soldaților și gradaților voluntari; p) la data promovării concursului național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi, în condițiile legii; q) de la data la care desfășoară o activitate pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în baza unui raport juridic în considerarea căruia se realizează venituri din drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și/sau venituri din contracte/convenții încheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul civil, sau în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau al Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 43art. 45 →

Din Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj, formă consolidată la 2026-03-09.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).