Art. 116^1 Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj
Capitolul VII Răspunderea juridică
Controlul respectării obligațiilor privind încadrarea în muncă și menținerea raporturilor de muncă, asumate de angajatorii care au beneficiat de subvenții, credite sau fonduri nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și de facilități în temeiul art. 93, se efectuează de către organele de control măsuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, care vor constata și vor aplica, după caz, sancțiunile prevăzute de prezenta lege. la 18-06-2004, Art. 116^1 a fost introdus de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 107 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Din Legea 76/2002 – asigurările pentru șomaj, formă consolidată la 2026-03-09.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).