Art. 48 Legea 50/1991 – autorizarea lucrărilor de construcții
Capitolul IV Dispoziții finale și tranzitorii
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a dispozițiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case de odihnă proprietate personală, publicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcțiilor, precum și a trecerii în proprietatea statului a terenurilor și construcțiilor necesare efectuării unor lucrări sau unor acțiuni de interes de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.490/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind amplasarea și autorizarea construirii, reparării și desființării construcțiilor și a altor lucrări, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă.
la 14-10-2009, Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^3.
Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se întocmește pentru:– autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.; ... – autorizarea executării lucrărilor de desființare - D.T.A.D.; ... – autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E. ...
Conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții cuprinde opisul pieselor scrise și desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare. la 14-10-2009, Partea introductivă a anexei 1 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^3.
A. Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.
1. Lista și semnăturile proiectanților Se completează cu numele în clar și calitatea proiectanților, precum și cu partea din proiect pentru care răspund.
2.1.– – – – Date generale: Descrierea lucrărilor care fac obiectul Documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de construcții, făcându-se referiri la:amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor; ... clima și fenomenele naturale specifice; ... geologia și seismicitatea; ... categoria de importanță a obiectivului. ...
2.2. Memorii pe specialități Descrierea lucrărilor de:– arhitectură; ... – structură; ... – instalații; ... – dotări și instalații tehnologice, după caz; ... – amenajări exterioare și sistematizare verticală. ...
2.3.– – – – – Date și indici care caracterizează investiția proiectată, cuprinși în anexa la cererea pentru autorizare:suprafețele - construită desfășurată, construită la sol și utila; ... înălțimile clădirilor și numărul de niveluri; ... volumul construcțiilor; ... procentul de ocupare a terenului - P.O.T.; ... coeficientul de utilizare a terenului - C.U.T. ...
2.4. Devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare
2.5.1. Studiul geotehnic
2.5.2. Referatele de verificare a documentației tehnice - D.T., în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții, inclusiv în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (2^1) și (2^3) întocmite de verificatori de proiecte atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, aleși de investitor.
2.5.3. Abrogat.
2.5.4. Abrogat.
2.5.5. Avizele și acordurile privind asigurarea, branșarea și racordarea la infrastructura edilitară, după caz, precum și avizele, acordurile și actele administrative specifice ale organismelor administrației publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate ale acestora, după caz - Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Sănătății Publice, precum și ale Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informații ori ale altor organisme interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform reglementărilor legale în vigoare și ca urmare a condițiilor speciale de amplasament și/sau a funcționalității investiției, după caz, obținute în prealabil de solicitant.
2.5.6. Acordul asociației de proprietari conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate
2.5. Anexe la memoriu
2. Memoriu
I. Piese scrise
1.2.– Plan de situație privind amplasarea obiectivelor investițieiplan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecție Stereografic 1970, la scările 1:2.000, 1:1000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor reprezenta: * imobilul, identificat prin numărul cadastral, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafața, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziția și înălțimea la coamă a calcanelor limitrofe, precum și poziția reperelor fixe și mobile de trasare; * amplasarea tuturor construcțiilor care se vor menține, se vor desființa sau se vor construi; * cotele construcțiilor proiectate și menținute, pe cele trei dimensiuni (cotele ±0,00; cote de nivel; distanțe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor și altele asemenea); * denumirea și destinațiile fiecărui corp de construcție; * sistematizarea pe verticală a terenului și modul de scurgere a apelor pluviale; * accesele pietonale și carosabile din incintă și clădiri, plantațiile prevăzute; * planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac obiectul legilor de restituire a proprietății. ...
1.3. Planul privind construcțiile subterane Va cuprinde amplasarea acestora, în special a rețelelor de utilități urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziționarea căminelor - radier și capac -, și va fi redactat la scara 1:500. În cazul lipsei unor rețele publice de echipare tehnico-edilitară se vor indica instalațiile proprii prevăzute prin proiect, în special cele pentru alimentare cu apa și canalizare.
1. Planuri generale 1.1 Plan de încadrare în teritoriu– plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1000, după caz, emis de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial ...
2.1. Arhitectura Piesele desenate de arhitectură vor cuprinde planșele principale privind arhitectura fiecărui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, după cum urmează:– planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane și supraterane, cu indicarea funcțiunilor, dimensiunilor și a suprafețelor; ... – planurile acoperișurilor - terasa sau șarpantă -, cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice și a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor din care se execută învelitorile; ... – secțiuni caracteristice - în special pe linia de cea mai mare panta, acolo unde este cazul -, care să cuprindă cota ±0,00, cotele tuturor nivelurilor, înălțimile determinante ale acoperișului - cotele la coamă și la cornișă -, fundațiile clădirilor învecinate la care se alătură construcțiile proiectate; ... – toate fațadele, cu indicarea materialelor și finisajelor, inclusiv culorile, cotate și cu indicarea racordării la nivelul terenului amenajat; ... – în situația integrării construcțiilor într-un front existent, se va prezenta și desfășurarea stradală prin care se va arăta modul de integrare a acestora în țesutul urban existent. ...
2.2.1. Planul fundațiilor Se redactează la scara 1:50 și va releva:– modul de respectare a condițiilor din studiul geotehnic; ... – măsurile de protejare a fundațiilor clădirilor învecinate, la care se alătură construcțiile proiectate. ...
2.2.2. Detalii de fundații
2.2.3. Proiect de structura complet Se prezintă pentru construcții cu mai multe subsoluri și cel puțin 10 niveluri.
2.2. Structura
2.3.1. Schemele instalațiilor Se prezintă parametrii principali și schemele funcționale ale instalațiilor proiectate.
2.3. Instalații
2.4.1. Desene de ansamblu
2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic Fiecare planșă prezentată în cadrul secțiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreapta jos un cartuș, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizației, după caz, titlul proiectului și al planșei, numărul proiectului și al planșei, data elaborării, numele, calitatea și semnătura elaboratorilor și ale șefului de proiect.
2.4. Dotări și instalații tehnologice În situația în care investiția urmează să funcționeze pe baza unor dotări și instalații tehnologice, determinante pentru configurația planimetrică a construcțiilor, se vor prezenta:
2. Planșe pe specialități
II. Piese desenate
B. Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare - D.T.A.D.
1. Lista și semnăturile proiectanților Se completează cu numele în clar și calitatea proiectanților, precum și cu partea din proiect pentru care răspund.
2.1. Date generale Descrierea construcției care urmează să fie desființată:– scurt istoric: anul edificării, meșteri cunoscuți, alte date caracteristice; ... – descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic; ... – menționarea și descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmează a se preleva; ... – fotografii color - format 9 x 12 cm - ale tuturor fațadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfășurări rezultate din asamblarea mai multor fotografii; ... – descrierea lucrărilor care fac obiectul Documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de desființare. ...
2.2. Abrogat.
2. Memoriu
I. Piese scrise
1.– Plan de încadrare în teritoriuplanșa pe suport topografic vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial, întocmită la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, după caz. ...
2.– Plan de situație a imobilelorplanșa pe suport topografic vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial, întocmită la scările 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, prin care se precizează: ... ● parcela cadastrală pentru care a fost emis certificatul de urbanism; ● amplasarea tuturor construcțiilor care se vor menține sau se vor desființa; ● modul de amenajare a terenului după desființarea construcțiilor; ● sistematizarea pe verticală a terenului și modul de scurgere a apelor pluviale; ● plantațiile existente și care se mențin după desființare. Pe planșă se vor indica în mod distinct elementele existente, cele care se desființează și cele propuse - plan de situație, construcții noi sau umpluturi de pământ, plantații etc., după caz.
3. Planul privind construcțiile subterane Va cuprinde amplasarea acestora, în special a rețelelor de utilități urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziționarea căminelor - radier și capac -, și va fi redactat la scara 1:500. În cazul lipsei unor rețele publice de echipare tehnico-edilitară se vor indica instalațiile proprii, în special cele pentru alimentare cu apa și canalizare.
4. Releveul construcțiilor care urmează să fie desființate Planșele se vor redacta la o scară convenabilă - 1:100 sau 1:50 - care să permită evidențierea spațiilor și a funcțiunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafețelor și a materialelor existente:– planurile tuturor nivelurilor și planul acoperișului; ... – principalele secțiuni: transversală, longitudinală, alte secțiuni caracteristice, după caz; ... – toate fațadele. ... În situația în care desființarea necesită operațiuni tehnice complexe, se va prezenta și Documentația tehnică - D.T. de organizare a lucrărilor. Fiecare planșă prezentată în cadrul secțiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreapta jos un cartuș care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizației, după caz, titlul proiectului și al planșei, numărul proiectului și al planșei, data elaborării, numele, calitatea și semnătura elaboratorilor și ale șefului de proiect.
II. Piese desenate
C. Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor - D.T.O.E. Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor D.T.O.E. este necesară în toate cazurile în care se realizează o investiție și se prezintă, de regulă, împreună cu documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, în condițiile legii. Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor trebuie să cuprindă descrierea tuturor lucrărilor provizorii pregătitoare și necesare în vederea asigurării tehnologiei de execuție a investiției, atât pe terenul aferent investiției, cât și pe spațiile ocupate temporar în afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, după cum urmează:
1. Lista și semnăturile proiectanților Se completează cu numele în clar și calitatea proiectanților, precum și cu partea din proiect pentru care răspund.
2. Memoriu Acesta va cuprinde:– descrierea lucrărilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a construcțiilor, amenajărilor și depozitelor de materiale; ... – asigurarea și procurarea de materiale și echipamente; ... – asigurarea racordării provizorii la rețeaua de utilități urbane din zona amplasamentului; ... – precizări cu privire la accese și împrejmuiri; ... – precizări privind protecția muncii. ... Elementele tehnice de avizare privind racordarea provizorie la utilitățile urbane din zona, necesare în vederea obținerii acordului unic, se vor prezenta în cadrul fișelor tehnice întocmite în Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții - D.T.A.C. sau D.T.A.D., după caz.
I. Piese scrise
a) la lucrările de mai mare amploare se redactează o planșă realizata conform planului de situație privind amplasarea obiectivelor investiției, cuprinzând amplasamentul investiției și toate amenajările și construcțiile provizorii necesare realizării acesteia;
b) la lucrările de mai mica amploare elementele de organizare a execuției lucrărilor vor putea fi prezentate și în planul de situație privind amplasarea obiectivelor investiției al Documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.
II. Piese desenate Plan general Fiecare planșă prezentată în cadrul secțiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreapta jos un cartuș, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de înmatriculare sau numărul autorizației, după caz, titlul proiectului și al planșei, numărul proiectului și al planșei, data elaborării, numele, calitatea și semnătura elaboratorilor și ale șefului de proiect.
-------
Anexa 1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.
● Autorizația de construire/desființare Actul de autoritate al administrației publice locale - consilii județene și consilii locale municipale, orășenești și comunale -, pe baza căruia se pot realiza lucrări de construcții. Procedura de emitere a autorizației de construire/desființare este reglementata prin prezenta lege și prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
● Anexe gospodărești Construcțiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să adăpostească activități specifice, complementare funcțiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinței, alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă. În categoria anexelor gospodărești, de regulă în mediul rural, sunt cuprinse: bucătării de vară, grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite și altele asemenea. În mod similar, sunt asimilabile noțiunii de anexe gospodărești și garajele, serele, piscinele și altele asemenea.
● Anexe gospodărești ale exploatațiilor agricole Construcțiile situate în zone izolate în extravilan și îndepărtate de localitatea de reședință a lucrătorilor agricoli, menite să adăpostească mașini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum și spații pentru cazare temporara pe timpul campaniilor agricole.
• Avize/acorduri Aviz - document scris, indiferent de denumirea sa formală, emis de o autoritate publică sau de o entitate cu atribuții legale, rezultat al unei operațiuni administrative prin care se exprimă un punct de vedere tehnic, juridic, funcțional sau de specialitate, necesar în procedura de elaborare, avizare sau aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului sau de urbanism ori în procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții, care poate condiționa sau influența conținutul, aprobarea ori implementarea documentației. Acord - document cu caracter obligatoriu, indiferent de denumirea utilizată, emis de o autoritate publică sau de o entitate cu atribuții legale, rezultat al unei operațiuni administrative, prin care se exprimă acceptul, aprobarea sau lipsa opoziției față de elaborarea, avizarea, aprobarea ori realizarea unei documentații de amenajare a teritoriului sau de urbanism sau a unei lucrări de construcții, fără de care procedura nu poate continua în mod legal. Indiferent de denumirea utilizată, precum aviz, acord, punct de vedere, notă de consultanță, adresă, orice document care condiționează continuarea procedurii de autorizare a construcțiilor este considerat aviz sau acord și îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor, cu excepția cazurilor expres prevăzute de legislația din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Neaplicarea dispozițiilor privind avizarea tacită sau a celor privind gratuitatea analizării și emiterii de avize sau acorduri necesare pentru obținerea autorizațiilor de construire aferente investițiilor/lucrărilor publice de către entități avizatoare, publice sau private, prin emiterea unor documente sub alte denumiri, este interzisă. la 02-02-2026, Anexa nr. 2 a fost completată de Punctul 8. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 7 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026
● Avizare/aprobare Avizare - procedură de analiză și de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism sau prin Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea execuției lucrărilor de construcții și proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa lucrările. ------ Primul alineat al definiției "Avizare" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate. la 14-02-2009, Definiția "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. Definiția "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" cu termenul "Documentație tehnică - D.T.". Aprobare - opțiunea forului deliberativ al autorității competente de însușire a propunerilor din documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de aprobare se conferă documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de dezvoltare teritorială și urbanistică, precum și al autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții.
a) clădiri de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6 apartamente, inclusiv anexele gospodărești ale acestora;
● Clădiri de importanță redusă Construcții cu funcții obișnuite, cu un grad de risc scăzut, care afectează un număr redus de oameni:
b) clădiri pentru învățământ cu cel mult 4 unități funcționale;
c) dispensare comunale fără staționar;
d) sedii administrative în mediul rural: primarii, posturi de politie, cooperative de credit rural, biblioteci, oficii poștale și altele asemenea;
e) clădiri pentru comerț și alimentație publică, cu o suprafață de până la 200 mp și cu deschideri până la 6 m;
f) hale și ateliere pentru activități meșteșugărești care nu generează vibrații, cu o suprafață de până la 200 mp și deschideri până la 6 m;
g) dependințe și anexe gospodărești: garaje, bucătării de vară, grajduri, șuri și altele asemenea;
h) construcții cu caracter provizoriu.
● Construcții cu caracter provizoriu Construcțiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire. De regula, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială (confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în aceleași condiții în care se autorizează construcțiile definitive.
● Construcții speciale Construcții, amenajări și instalații care se autorizează în condițiile prevăzute la art. 43 lit. a), respectiv construcțiile, amenajările și instalațiile la obiective militare, precum și cele realizate în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, deținute cu orice titlu de către acestea. la 18-07-2016, Definiția "Construcții speciale" a anexei 2 a fost modificată de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 148 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 15 iulie 2016.
a) planurile de amenajare a teritoriului;
● Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism Ansamblurile de documente scrise și desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de dezvoltare pe o perioadă determinată. Structura documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cuprinde:
b) planurile urbanistice;
c) regulamentele locale de urbanism.
Definirea și conținutul-cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac prin legea amenajării teritoriului și urbanismului.
● Documentație tehnică - D.T. Documentația tehnică simplificată care prezintă elementele tehnice esențiale necesare emiterii autorizației de construire/desființare și prin care se stabilesc principalele coordonate privind încadrarea în indicii urbanistici aprobați, amplasarea construcțiilor și relațiile acestora cu vecinătățile, schemele și fluxurile funcționale, compoziția spațială, structura de rezistență, expresia de arhitectură, dotarea și echiparea construcțiilor - inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară, după caz. După emiterea autorizației de construire, documentația tehnică - D.T. se dezvoltă în proiectul tehnic - P.Th. și constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuție, fiind interzisă modificarea prevederilor documentației tehnice - D.T., sub sancțiunea nulității autorizației de construire. Conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta lege. la 14-10-2009, Definiția "Documentație tehnică - D.T." din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
● Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții Totalitatea documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) din lege care constituie dosarul ce se depune la autoritățile administrației publice locale prevăzute la art. 4 în vederea emiterii autorizației de construire. la 14-10-2009, Definiția "Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
1. dreptul real principal: drept de proprietate, drept de administrare, drept de concesiune având ca obiect terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, uz, uzufruct, superficie, servitute;
• Drept de execuție a lucrărilor de construcții Dreptul asupra construcției și/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obține, potrivit legii, din partea autorității competente autorizația de construire/desființare:
2. drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Emiterea autorizației de construire în baza unui contract de comodat/locațiune se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu și acordul expres al proprietarului de drept. Prin excepție, în baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legislației specifice din domeniul petrolului și gazelor naturale, de către titularii de licențe/permise/autorizații cu proprietarii terenurilor din perimetrul de exploatare, se poate autoriza inclusiv executarea lucrărilor de construcții necesare pentru derularea operațiunilor de explorare/prospectare geologică și exploatare a petrolului și gazelor naturale, altele decât construcțiile cu caracter provizoriu, dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri, respectiv în baza unui acord pentru construcțiile care afectează temporar terenul și cu acordul expres al deținătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcții necesare extinderii, întreținerii sistemelor de apă și apă uzată, aducțiuni, având explicit acordul/declarația din partea deținătorului de drept pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri.
3. Asociațiile de proprietari, care dețin titluri de proprietate asupra terenurilor din jurul condominiilor, pot încheia contracte de locațiune, închiriere, folosință sau concesiune asupra acestora, precum și asupra terenului aferent condominiului cu proprietarii interesați, pentru extinderea spațiilor aflate la parter, cu acordul adunării generale exprimat prin hotărâre adoptată cu 2/3 din numărul total al proprietarilor și acordul exprimat în scris al tuturor proprietarilor direct afectați.
la 01-07-2017, Definiția Drept de execuție a lucrărilor de construcții din Anexa 2 a fost modificată de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 147 din 26 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 28 iunie 2017
● Firma Elementul constructiv aplicabil pe clădire sau independent, pe care se inscripționează date de identificare a unei instituții publice, societăți comerciale, fundații, denumirea comercială, obiectul de activitate sau orice alt text specific, sub care o persoană fizică sau juridică își exercită activitatea într-o clădire sau într-o incintă.
● Instalații aferente construcțiilor Totalitatea echipamentelor care asigură utilitățile necesare funcționării construcțiilor, situate în interiorul limitei de proprietate, de la branșament/racord la utilizatori, indiferent dacă acestea sunt sau nu încorporate în construcție. Instalațiile aferente construcțiilor se autorizează împreună cu acestea sau, după caz, separat. la 14-10-2009, Definiția "Instalații aferente construcțiilor" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^2.
● Intravilanul localității Teritoriul care constituie o localitate se determină prin Planul urbanistic general (PUG) și cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fără construcții, organizate și delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având o altă destinație, înăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții, în condițiile legii. Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea în extravilan numai pe bază de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrându-se ulterior în Planul urbanistic general (PUG) al localității.
● Extravilanul localității Teritoriul cuprins între limita intravilanului și limita administrativ-teritorială a unității de bază (municipiu, oraș, comună), înăuntrul căruia autorizarea executării lucrărilor de construcții este restricționată, în condițiile prezentei legi.
● Împrejmuiri Construcțiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafețe, arii sau parcele asupra cărora exista forme de proprietate, executate pentru protecție împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale - beton, cărămidă, piatra, lemn, metal, inclusiv sârma ghimpată întinsă pe bulumaci -, ori prin plantii specifice.
● Locuri de joacă și agrement Construcții specifice pentru divertisment, recreere și sport pentru populație. la 14-10-2009, Definiția "Locuri de joacă și agrement" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^3.
● Lucrări de construcții Operațiunile specifice prin care:– se realizează construcții de orice fel - civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane și aeriene, căi de comunicații, lucrări inginerești, de arta etc.; ... – se desființează astfel de construcții prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc. ...
a) lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare și/sau de extindere a construcției;
● Lucrări de modificare Lucrări de intervenții asupra elementelor constructive, structurale și/sau nestructurale, având ca efect modificarea totală sau în parte a acestora. Lucrările de modificare pot fi:
b) lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare și recompartimentări ușoare, care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistență a construcției și pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.
Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepția lucrărilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesară emiterea unei autorizații de construire în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții. la 14-10-2009, Definiția "Lucrări de modificare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^4.
a) punerea în siguranță, prin asigurarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate și siguranță în exploatare;
● Lucrări de intervenție în primă urgență Orice fel de lucrări necesare la construcțiile existente care prezintă pericol public ca urmare a unor procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali și antropici, inclusiv a instalațiilor aferente acestora, pentru:
b) desființarea acestora.
● Lucrări de reabilitare Orice fel de lucrări de intervenții necesare pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege. la 14-02-2009, Definiția "Lucrări de reabilitare" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 43 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
● Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a rețelelor de comunicații electronice Lucrările de construcții civile sau lucrările de inginerie civilă executate în spațiul utilizatorului final, care includ modificări structurale ale întregii infrastructuri fizice interioare sau ale unei părți substanțiale a acesteia și care necesită o autorizație de construcție. la 28-07-2016, Definiția "Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a rețelelor de comunicații electronice" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 5 al art. 49 din LEGEA nr. 159 din 19 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 25 iulie 2016.
● Lucrări specifice la căile de comunicație, care nu necesită autorizație de construire Lucrările de întreținere care nu necesită proiect și deviz general, constând dintr-un complex de lucrări care se execută în mod permanent, în vederea menținerii construcțiilor-instalațiilor în condiții tehnice corespunzătoare desfășurării continue, confortabile și în deplină siguranță a circulației, la nivelul traficului maxim.
● Mobilier urban Elementele funcționale și/sau decorative amplasate în spațiile publice care, prin alcătuire, aspect, amplasare, conferă personalitate aparte zonei sau localității. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construcțiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructivă la sol (fundații platforme de beton, racorduri la utilități urbane, cu excepția energiei electrice), necesitând emiterea autorizației de construire. Fac parte din categoria mobilier urban: jardiniere, lampadare, bănci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine telefonice și altele asemenea.
● Modificare de temă Orice schimbare inițiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcțiunile și/sau capacitățile funcționale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobați, soluțiile spațiale și/sau de amplasament și alte asemenea cerințe, care au fundamentat elaborarea documentației tehnice - D.T., care a stat la baza emiterii autorizației de construire. ------- Definiția "Modificare de temă" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.
● Parcelare Operațiunea de proiectare urbanistică prin care se determină divizarea uneia sau mai multor proprietăți funciare distincte, destinate construirii, în scopul atribuirii, concesionarii sau vânzării loturilor rezultate.
● Proiect tehnic (P.Th.) Documentația tehnico-economică - piese scrise și desenate -, elaborată în condițiile legii, care dezvoltă documentația tehnică - D.T., cu respectarea condițiilor impuse prin autorizația de construire, precum și prin avizele, acordurile și actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, anexe la autorizația de construire. ------- Primul alineat al definiției "Proiect tehnic (P.Th.)" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017. Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde soluțiile tehnice și economice de realizare a obiectivului de investiții, pe baza căruia se execută lucrările de construcții autorizate. la 14-02-2009, Definiția "Proiect tehnic (P.Th.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
● Detalii de execuție (D.E.) Documentații tehnice cuprinzând reprezentări grafice realizate la scările 1:2,1:5,1:10,1:20 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare, precum și piese scrise pentru explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic și cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care detaliază soluțiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare, montare și alte asemenea operațiuni, privind părți/elemente de construcție ori de instalații aferente acesteia și care indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuție, precum și legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale obiectivului de investiții. Detaliile de execuție, elaborate în condițiile legii și verificate pentru cerințele esențiale de calitate în construcții de către verificatori de proiecte atestați în condițiile legii, detaliază proiectul tehnic, în vederea executării lucrărilor de construcții autorizate. la 14-10-2009, Definiția "Detalii de execuție (D.E.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»."
● Recepția lucrărilor Recepția lucrărilor constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul prin care se certifică finalizarea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic și cu detaliile de execuție. Recepția lucrărilor de construcții de orice categorie și de instalații se efectuează atât la lucrări noi, cât și la intervenții în timp asupra construcțiilor existente, conform legii. Recepția lucrărilor de construcții se realizează în două etape, potrivit prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:– recepția la terminarea lucrărilor; ... – recepția finală. ...
● Schimbare de destinație În înțelesul prevederilor art. 3, este necesară emiterea unei autorizații de construire și/sau de desființare, după caz, numai în situația în care pentru realizarea schimbării de destinație a spațiilor sunt necesare lucrări de construcții pentru care legea prevede emiterea autorizației de construire.
a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebită;
● Zone protejate Teritoriile delimitate geografic, în cuprinsul cărora se află elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebită. În raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt:
b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorică, culturală sau memorialistică deosebită.
Eliminată.
-----
Anexa 3 a fost eliminată ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, de către LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- --Articolele III-X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 30 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 30 aprilie 2025 prevăd:Articolul IIIAvizele și acordurile emise, solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenție, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, respectiv soluțiile tehnice la faza de documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire, până la finalizarea executării lucrărilor corespunzătoare pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală corespunzător.Articolul IVAutoritățile administrației publice locale și entitățile emitente, abilitate de lege să emită avize și acorduri, au următoarele obligații:a) să analizeze și să avizeze cu prioritate și în regim de urgență documentațiile pentru investițiile finanțate din Planul național de redresare și reziliență al României, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;b) să prioritizeze lucrările depuse spre avizare în funcție de complexitate;c) să realizeze semestrial o analiză a numărului și tipului de investiții pentru care avizele și acordurile au fost considerate acordate conform procedurii stabilite de prezenta ordonanță de urgență și să dispună măsurile organizatorice ce se impun pentru reducerea numărului acestor situații.Articolul V(1) Constituie contravenție neintroducerea spre analiză a documentațiilor de amenajare a teritoriului, a documentațiilor de urbanism și a documentațiilor de avizare aferente proiectelor de investiții în construcții, pe agenda ședințelor comisiilor prevăzute de legislația specifică, în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii solicitării la registratura instituției și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții.(3) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.Articolul VIAnaliza și emiterea de avize/acorduri pentru avizarea proiectelor de lucrări publice atât pentru construcții noi, cât și pentru intervenții la construcții existente se face fără perceperea de taxe sau tarife de analiză, tarife de consultanță sau altele asemenea.Articolul VIIÎn vederea realizării unui cadru normativ unitar privind amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile, toate reglementările tehnice - norme, proceduri normative, instrucțiuni, cu aplicabilitate în aceste domenii, elaborate de ministere și de alte autorități de reglementare, se transmit în mod obligatoriu pentru avizarea conformității acestora către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.Articolul VIIIÎn vederea asigurării continuității procedurale și a optimizării proceselor de avizare/autorizare, se interzice schimbarea responsabilului de dosar pe parcursul derulării procedurilor de analiză și avizare a documentațiilor de amenajare a teritoriului, a celor de urbanism, precum și a celor de avizare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire, cu excepția cazurilor în care acesta nu mai lucrează în structura respectivă, este în concediu, este în incapacitate de muncă sau este cercetat disciplinar. Articolul IXPrevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse potrivit art. I din prezenta ordonanță de urgență, se aplică inclusiv procedurilor de aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului sau de urbanism în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:a) acordurile și avizele deja obținute își păstrează valabilitatea;b) pentru acordurile și avizele solicitate, dar care încă nu au fost emise, noile termene încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.Articolul XPrevederile art. II și III se aplică inclusiv pentru investițiile finanțate din fonduri europene/fonduri publice naționale, dacă procesul de avizare/autorizare este deja în curs de realizare și pentru investițiile finanțate din fonduri private dacă pentru acestea a fost emis un certificat de urbanism care se află în perioada de valabilitate și nu au fost încă depuse documentațiile pentru autorizarea construirii. Pentru documentațiile aflate în curs de avizare pentru care nu au fost încă obținute avizele și acordurile, termenele prevăzute la art. 5 din Legea nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin art. II din prezenta ordonanță de urgență, se calculează ca termene noi care încep să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ.A se vedea și dispozițiile art. IX și X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 21 martie 2022, cu modificările aduse prin art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1193 din 12 decembrie 2022, care prevăd:Articolul IX(1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea certificatelor de urbanism au obligația eliberării certificatelor în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.(2) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii finanțate din fonduri externe nerambursabile, entitățile care emit avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv cele referitoare la relocările de utilități, cu excepția autorităților competente pentru protecția mediului, au obligația eliberării avizelor în 10 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.(2^1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, finanțate din fonduri externe nerambursabile, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.(2^2) Pentru contractele de implementare, încheiate în condițiile art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate în numele operatorilor regionali de apă și apă uzată, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor corespunzătoare pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală corespunzător.(3) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația eliberării autorizației în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.(4) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, autoritatea competentă pentru protecția mediului are obligația de emitere a actului de reglementare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care s-a finalizat dezbaterea publică prevăzută la art. 19 din anexa nr. 5 la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.(5) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin certificatul de urbanism sunt solicitate avizele/acordurile care se referă strict la tipul de lucrări necesare pentru realizarea proiectului de infrastructură, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului. Proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) sunt scutite de la plata oricăror taxe sau tarife solicitate prin certificatele de urbanism și stabilite prin hotărârile consiliilor locale sau județene.(6) Constituie contravenție neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la alin. (1), precum și solicitarea prin certificatul de urbanism a unor avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului și se sancționează cu amendă în cuantumul prevăzut la art. 63^1 lit. d) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. Inspectoratul de Stat în Construcții constată contravențiile și aplică sancțiunile potrivit prezentului alineat.(7) În termenul prevăzut la alin. (2), entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism emit, o singură dată, avizele condiționate, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și economic, după caz. Prin condiționări nu se impun alte soluții tehnice decât cele prevăzute în avizul de principiu acordat la etapa studiului de fezabilitate, conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și exclud procedurile interne de aprobare ale entităților emitente.(8) În situația prevăzută la alin. (7), beneficiarul lucrărilor prevăzute la alin. (2) transmite entităților care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism clarificările/ completările/modificările, după caz, asupra condiționărilor impuse, în termen de 30 de zile de la data emiterii avizului condiționat. După transmiterea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de emitere a avizului în termen de 5 zile de la depunerea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, după caz, asupra condiționărilor impuse.(9) În situația în care entitățile competente pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism nu emit avizele în termenele prevăzute la alin. (2) sau (7), documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.(10) În cazurile prevăzute la alin. (9), entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de a emite avizele în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (7).(11) Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, în situația în care avizele nu sunt emise în condițiile alin. (10), acestea se consideră a fi acordate, iar beneficiarii proiectelor au obligația de a începe execuția lucrărilor, după emiterea autorizației de construire.(12) Dispozițiile alin. (2) și (7)-(11) se aplică în mod corespunzător pentru utilitățile identificate suplimentar față de cele prevăzute în acordul/avizul de principiu emis, la etapa studiului de fezabilitate, de către entitățile competente pentru emiterea acordurilor/avizelor solicitate prin certificatul de urbanism.(13) În situația în care, în urma analizei documentației depuse la autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire, se constată faptul că aceasta este incompletă, necesită clarificări tehnice sau modificări, acest lucru se notifică, o singură dată, în scris, beneficiarului lucrărilor prevăzute la alin. (3), în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor, cu menționarea tuturor elementelor necesare în vederea completării/modificării acesteia, în interiorul termenului prevăzut la alin. (3).(14) În situația în care autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire nu emit autorizațiile de construire în termenul prevăzut la alin. (3), documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.(15) În cazul prevăzut la alin. (14), autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația de a emite autorizațiile de construire în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenului prevăzut la alin. (3).(16) În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, autorizațiile de construire a căror emitere intră în competența Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se consideră acordate dacă acestea nu au fost emise în termenul prevăzut la alin. (15). În cazul aprobării tacite a autorizației de construire, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este obligat să emită documentul oficial în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării tacite.(17) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, în situația în care nu sunt emise autorizațiile de construire, în condițiile alin. (15), de către autoritățile competente, altele decât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, autorizația de construire se emite de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile prevăzute de prezentul articol.Articolul X(1) Contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. IX alin. (6) intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.
- la 14-02-2009, Lit. A din anexa 1 a fost modificată de art. II și III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" cu termenul "Documentație tehnică - D.T.", și a abrevierilor "P.A.C." și "P.A.D." cu abrevierile "D.T.A.C." și "D.T.A.D.".
- la 14-02-2009, Partea introductivă a paragrafului 1 de la subpct. 2.1., pct. 2, lista I, secțiunea A din anexa 1 a fost modificată de art. II și III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" cu termenul "Documentație tehnică - D.T.", și a abrevierilor "P.A.C." și "P.A.D." cu abrevierile "D.T.A.C." și "D.T.A.D.".
- la 14-10-2009, Pct. 2.5.2. de la lista I. "Piese scrise" din secțiunea A a anexei 1 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»."
- la 14-02-2009, Pct. 2.5.3. de la lista I. "Piese scrise" din secțiunea A a anexei 1 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
- la 14-02-2009, Pct. 2.5.4. de la lista I. "Piese scrise" din secțiunea A a anexei 1 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
Textul dat celeilalte legi
Articolul III
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: anexa la Legea nr. 50/1991, republicată, art. 8 alin. 5 și pct. 8 lit. j) din anexa nr. II la Legea protecției mediului nr. 137/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, precum și referirile la obligativitatea emiterii acordului de mediu pentru lucrările de construcții-montaj din cuprinsul legii, din actele de aplicare a acesteia, precum și orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi."
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va modifica normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, care vor include formularele, procedura de autorizare și conținutul documentațiilor necesare acestei proceduri. În același termen se vor efectua operațiunile de preluare, predare-primire a studiilor de teren și a documentațiilor prevăzute la art. I pct. 23 [alin. (1) al art. 29^1], prin proces-verbal încheiat între părți după inventarierea arhivelor menționate la art. I pct. 23 [art. 29^1 alin. (3)], fără a mai fi nevoie de punerea în întârziere.
Art. III. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă litera c) a articolului 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice."
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va modifica Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.943/2001, cu modificările ulterioare.
Din Legea 50/1991 – autorizarea lucrărilor de construcții, formă consolidată la 2026-08-19.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).