⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 8^1 Legea 31/1990 – societățile

Titlul II · Capitolul I Actul constitutiv al societății
Datele de identificare prevăzute la art. 7 lit. a), e) și e^1), respectiv la art. 8 lit. a), g) și h) includ: la 06-12-2024, Partea introductivă a articolului 8^1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 299 din 2 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 3 decembrie 2024 a) pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal și, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislației naționale aplicabile, locul și data nașterii, domiciliul/reședința și cetățenia, actul de identitate/pașaportul, seria, numărul, emitentul, data eliberării, perioada de valabilitate; b) pentru persoanele juridice: firma, sediul, naționalitatea, numărul de ordine în registrul comerțului și/sau codul unic de înregistrare, identificatorul unic la nivel european, potrivit legii naționale aplicabile. la 26-11-2022, Articolul 8^1 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul 129, Sectiunea a 10-a, Capitolul IV din LEGEA nr. 265 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 750 din 26 iulie 2022
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 8art. 9 →

Din Legea 31/1990 – societățile, formă consolidată la 2025-12-18.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).