Decizia RIL 29/2019
Codul penal, art. 65 — Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
Înalta Curte — recurs în interesul legii · dezlegare obligatorie
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29/2019 (recurs în interesul legii), publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 30 ianuarie 2020. Privește: Codul penal art. 65.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabilește că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii
Întreabă ce înseamnă această decizie →Din Jurisprudență obligatorie.
Text informativ, nu consultanță juridică. Aici e dispozitivul deciziei — partea care obligă — așa cum e reprodus în textul consolidat de pe Portalul Legislativ. Decizia întreagă, cu motivele ei, se citește în Monitorul Oficial arătat mai sus. Aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).