Art. 100 Codul de procedură penală
Administrarea probelor
Titlul IV Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii · Capitolul I Reguli generale
(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.
(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.
a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;
b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;
c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;
d) proba este imposibil de obținut;
e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;
f) administrarea probei este contrară legii.
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 100 a fost modificat de pct. 60 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.
Din Codul de procedură penală, formă consolidată la 2026-06-13.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).