Art. 9 Codul de procedură civilă
Dreptul de dispoziție al părților
Titlul PRELIMINAR Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă și principiile fundamentale ale procesului civil · Capitolul II Principiile fundamentale ale procesului civil
(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public.
(2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
(3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- Decizie de respingere: HP nr. 73/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1123 din 25 noiembrie 2021.
Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).