⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 684 Codul de procedură civilă

Timpul în care se efectuează executarea

Cartea a V-a Despre executarea silită · Titlul I Dispoziții generale · Capitolul IV Efectuarea executării silite · Secţiunea a 2-a Efectuarea actelor de executare silită
(1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 și nici după ora 20,00. (2) Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menționate și nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviințată de instanța de executare, prin încheiere dată în condițiile art. 680 alin. (2). (3) Cu titlu de excepție, executarea începută va putea continua în aceeași zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele următoare, în condițiile prevăzute la alin. (1).
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 683art. 685 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).