⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 508 Codul de procedură civilă

Procedura de judecată

Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul II Căile de atac · Capitolul III Căile extraordinare de atac · Secţiunea a 2-a Contestația în anulare
(1) Contestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. (2) Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Contestatorul va lua cunoștință de conținutul acesteia de la dosarul cauzei. (3) Dacă motivul de contestație este întemeiat, instanța va pronunța o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza. Dacă soluționarea cauzei la același termen nu este posibilă, instanța va pronunța o hotărâre de anulare a hotărârii atacate și va fixa termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat. (4) Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 507art. 509 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).