Art. 477 Codul de procedură civilă
Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat
Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul II Căile de atac · Capitolul II Apelul
(1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
(2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- Decizie de respingere: HP nr. 82/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 31 martie 2022.
Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).