Art. 452 Codul de procedură civilă
Dovada cheltuielilor de judecată
Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul IV Hotărârile judecătorești · Secţiunea a 6-a Cheltuielile de judecată
Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- Decizie de admitere: HP nr. 34/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 771 din 7 august 2024:Dispozițiile art. 452 raportate la cele ale art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020, se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în fața primei instanțe, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, se poate face, prin înscrisuri noi, această dovadă, în apelul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.Decizie de respingere: RIL nr. 7/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 541 din 1 iulie 2026.
Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).