⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 396 Codul de procedură civilă

Amânarea pronunțării

Cartea a II-a Procedura contencioasă · Titlul I Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II Judecata · Secţiunea a 4-a Deliberarea și pronunțarea hotărârii
(1) În cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile. (2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), președintele, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. (3) Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 395art. 397 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).