⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 154^1 Codul de procedură civilă

Comunicarea hotărârilor judecătorești

Cartea I Dispoziții generale · Titlul IV Actele de procedură · Capitolul II Citarea și comunicarea actelor de procedură
(1) Comunicarea hotărârilor judecătorești se va face, din oficiu, prin poștă electronică dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanței în timpul procesului. Comunicarea va fi semnată cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință. (2) Hotărârile judecătorești se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. (3) Dacă comunicarea prin poștă electronică nu este posibilă din pricina lipsei datelor în acest sens sau sistemul folosit indică eroare în transmiterea prin poștă electronică, comunicarea hotărârilor judecătorești se va face potrivit art. 154. la 02-07-2022, Capitolul II din Titlul IV , Cartea I a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 192 din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 29 iunie 2022
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 154art. 155 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).