⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 132 Codul de procedură civilă

Soluționarea excepției

Cartea I Dispoziții generale · Titlul III Competența instanțelor judecătorești · Capitolul IV Incidente procedurale privitoare la competența instanței · Secţiunea 1 Necompetența și conflictele de competență
(1) Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. (2) Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză. (3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. (4) Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 131art. 133 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).