Art. 1.069 Codul de procedură civilă
Excepția de arbitraj
Cartea a VII-a Procesul civil internațional · Titlul I Competența internațională a instanțelor române · Capitolul I Dispoziții generale
Dacă părțile au încheiat o convenție de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanța română sesizată își va declina competența, cu excepția situațiilor în care:
a) pârâtul nu a invocat excepția de arbitraj până la primul termen la care a fost legal citat;
b) instanța constată că respectiva convenție de arbitraj este caducă sau inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vădit imputabile pârâtului.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).