⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 1.047 Codul de procedură civilă

Efectuarea reparațiilor. Restrângerea folosinței. Evacuarea

Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul XI Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept · Capitolul III Dispoziții speciale
Prin ordonanță președințială, dată cu citarea părților, locatarul sau, când este cazul, sublocatarul poate fi obligat la efectuarea reparațiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum și la restrângerea folosinței spațiului închiriat ori chiar la evacuarea din acest spațiu dacă aceste măsuri se justifică pentru efectuarea reparațiilor ori lucrărilor prevăzute de lege în sarcina locatorului.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 1.046art. 1.048 →

Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).