Art. 1.009 Codul de procedură civilă
Consemnarea sumei sau a bunului
Cartea a VI-a Proceduri speciale · Titlul VIII Procedura ofertei de plată și consemnațiunii
(1) Dacă creditorul nu se prezintă sau refuză să primească suma ori obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia proces-verbal în care va consemna aceste împrejurări.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), debitorul, spre a se libera de datorie, va putea să consemneze suma sau bunul oferit la CEC Bank - S.A. sau la orice altă instituție de credit ori, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecătoresc care a trimis somația. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie pentru unitatea la care urmează a se face consemnarea și nu poate fi condiționată de existența acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face în condițiile prevăzute de lege.
(3) Consemnarea va fi precedată de o nouă somație adresată creditorului în care se vor arăta ziua și ora, cât și locul unde suma sau, după caz, bunul oferit se va depune.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Din Codul de procedură civilă, formă consolidată la 2025-12-14.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).