⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 446 Codul penal

Intrarea în vigoare

Titlul XIII Dispoziții finale
(1) Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, cu excepția dispozițiilor alin. (2) și alin. (3), care intră în vigoare la 4 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod. (2) Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă. (3) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal. Prezenta lege transpune în legislația națională dispozițiile directivelor Uniunii Europene în materie penală, după cum urmează: 1. dispozițiile art. 5 alin. (4), art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (3) și ale art. 14 alin. (3) din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016; 2. dispozițiile art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (5) lit. a), c)-e), art. 6, art. 7 alin. (1) lit. e) și h), art. 8, art. 10, art. 11 alin. (1)-(3), art. 12 alin. (1) lit. a) și b) din Directiva (UE) 2024/1.226 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii și de modificare a Directivei (UE) 2018/1.673, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2024/1.226 din 29 aprilie 2024. la 19-12-2025, Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene a fost modificată de Articolul V din LEGEA nr. 224 din 12 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1164 din 16 decembrie 2025 Această lege a fost adoptată la data de 25 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comună din data de 22 iunie 2009. București, 17 iulie 2009. Nr. 286.
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 445

Din Codul penal, formă consolidată la 2026-07-23.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).