⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 294 Codul penal

Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia

Titlul V Infracțiuni de corupție și de serviciu · Capitolul I Infracțiuni de corupție
Prevederile prezentului capitol se aplică în privința următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel: a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte; b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte; c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene; d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe; e) funcționarilor unui stat străin; f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin. g) juraților din cadrul unor instanțe străine.
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 293art. 295 →

Din Codul penal, formă consolidată la 2026-07-23.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).