Art. 218 Codul penal
Violul
Titlul I Infracțiuni contra persoanei · Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;
c) abrogată;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) abrogată;
f) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
g) făptuitorul se folosește de autoritatea funcției sale.
(3^1) Abrogat.
a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod;
b) fapta a fost săvârșită asupra unei femei gravide;
c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situație de dependență;
e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin amenințarea cu aceasta;
f) victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale.
(3^2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Abrogat.
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3^2) se pedepsește.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- la 02-11-2020, Alineatul (1) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020
- Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
- la 02-11-2020, Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020
- Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
- la 02-11-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020
- Decizie de respingere: HP nr. 78/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025.
Din Codul penal, formă consolidată la 2026-07-23.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).