⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 27 Codul muncii

Titlul II Contractul individual de muncă · Capitolul I Încheierea contractului individual de muncă
(1) O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului individual de muncă. (3) Competența și procedura de eliberare a certificatului medical, precum și sancțiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale. (4) Solicitarea, la angajare, a testelor de graviditate este interzisă. (5) La angajarea în domeniile sănătate, alimentație publică, educație și în alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita și teste medicale specifice. (6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (5), salariatul străin poate fi angajat fără prezentarea certificatului medical care să constate faptul că acesta este apt pentru prestarea acelei munci. (7) Certificatul medical prevăzut la alin. (6) trebuie obținut de salariatul străin până cel târziu la data începerii activității străinului.
Întreabă ce înseamnă acest articol →

Ce s-a schimbat la acest articol

← art. 26art. 28 →

Din Codul muncii, formă consolidată la 2026-04-27.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).