⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 400 Codul civil

Locuința copilului după divorț

Cartea a II-a Despre familie*) · Titlul II Căsătoria · Capitolul VII Desfacerea căsătoriei · Secţiunea a 2-a Efectele divorțului
(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior. (3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa.
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 399art. 401 →

Din Codul civil, formă consolidată la 2026-05-03.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).