⚖ Asistent juridic · Legislație

Art. 163 Codul civil

Amenda civilă

Cartea I Despre persoane*) · Titlul III Ocrotirea persoanei fizice · Capitolul II Tutela minorului · Secţiunea a 6-a Încetarea tutelei
(1) În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sancționat cu amendă civilă, în folosul statului, care nu poate depăși valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care se va numi un alt tutore. (2) De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplinește defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăși 3 salarii medii pe economie. (3) Amenda civilă se aplică de către instanța de tutelă, prin încheiere executorie. Ocrotirea majorului prin consiliere judiciară și tutelă specială la 18-08-2022, Titlul Capitolului III din Titlul III , Cartea I a fost modificat de Punctul 21, Articolul 7, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022
Întreabă ce înseamnă acest articol →
← art. 162art. 164 →

Din Codul civil, formă consolidată la 2026-05-03.

Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului: Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).