Art. 1.596 Codul civil
Subrogația legală
Cartea a V-a Despre obligații*) · Titlul VI Transmisiunea și transformarea obligațiilor · Capitolul II Subrogația
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogația se produce de drept:
a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plătește unui creditor care are un drept de preferință, potrivit legii;
b) în folosul dobânditorului unui bun care îl plătește pe titularul creanței însoțite de o garanție asupra bunului respectiv;
c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alții sau pentru alții, are interes să stingă datoria;
d) în folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile succesiunii;
e) în alte cazuri stabilite de lege.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Din Codul civil, formă consolidată la 2026-05-03.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).