Art. 1.385 Codul civil
Întinderea reparației
Cartea a V-a Despre obligații*) · Titlul II Izvoarele obligațiilor · Capitolul IV Răspunderea civilă · Secţiunea a 6-a Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.
Întreabă ce înseamnă acest articol →Ce s-a schimbat la acest articol
- Decizie de respingere: HP nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2023.
- Decizie de respingere: HP nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2023.
- Decizie de admitere: RIL nr. 3/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 223 din 23 martie 2026:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, stabilește că:În cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.
Din Codul civil, formă consolidată la 2026-05-03.
Text informativ, nu consultanță juridică. Textul de aici e preluat din Portalul Legislativ al Ministerului Justiției, în forma consolidată la data arătată. Legea se poate schimba, iar aplicarea ei într-un caz anume cere un avocat.
Sursa textului:
Portalul Legislativ al Ministerului Justiției. Textele oficiale de natură legislativă nu sunt supuse dreptului de autor (Legea nr. 8/1996, art. 9 lit. b).